Invocând un atac cu drone asupra unor nave rusești din Crimeea, Federația Rusă denunță acordul încheiat în vară în Turcia și care permitea exportul cerealelor ucrainiene pe Marea Neagră. Rusia folosește alimentația ca armă, vine replica de la Casa Albă.
Senatul Statelor Unite a adoptat, în unanimitate, o rezoluție prin care îl condamnă pe președintele rus, Vladimir Putin, drept criminal de război, o demonstrație rară de unitate în Congresul profund divizat, relatează Reuters.
În contextul în care la Summit-ul de la Geneva din 16 iunie președintele American Joe Biden și cel rus Vladimir Putin vor discuta despre problema hackerilor, ultimul dintre aceștia a declarat că atribuirea statului rus a unor astfel de atacuri este un non-sens.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, duminică, la televiziunea de stat, că este pregătit să lucreze cu “oricine are încrederea poporului american” și că îl va felicita pe câștigătorul alegerilor din SUA în momentul în care formalitățile se vor încheia și situația va fi clară, relatează Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că relațiile dintre Moscova și Washington devin din ce în ce mai rele, notând într-un interviu publicat joi că administrația americană a impus numeroase sancțiuni Rusiei, relatează Reuters.
Rusia va riposta oricărei desfășurări de rachete nucleare americane cu rază ”intermediară” de acțiune în Europa și va ținti atât țările în care aceste rachete vor fi desfășurate, cât și Statele Unite, a amenințat miercuri, în discursul său anual în fața deputaților și sentorilor, președintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters.
Rusia și-a suspendat participarea în Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF) încheiat în 1987, după o decizie similară a Statelor Unite, a anunțat Vladimir Putin, potrivit Reuters, preluată de News.ro. “Partenerii americani au declarat că și-au suspendat participarea la tratat. Și noi o suspendăm”, a spus Putin la o reuniune televizată cu miniștii Apărării și de Externe.
Luna trecută se avea în vedere doar prelungirea perioadei de explorare inițială a perimetrului Neptun Deep, cu încă două faze de extindere opționale suplimentare, fără prelungirea duratei acordului de concesiune ca atare. Asta după ce decizia finală de investiție în proiect a companiilor concesionare, care ar fi trebuit adoptată anul acesta, a fost amânată.
SUA, dar și destule state europene, în special din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Polonia, văd proiectul gazoductului Nord Stream 2 al Gazprom nu ca pe unul comercial, ci ca pe o investiție politică a Rusiei lui Vladimir Putin, menită nu doar să sporească dependența Europei față de gazele rusești, ci mai ales să submineze veniturile bugetare ale regimului pro-euroatlantic al Ucrainei, cu care Kremlinul se află în conflict de la anexarea peninsulei Crimea în 2014.
În vara anului trecut, ExxonMobil a fost amendată cu 2 milioane dolari de către Trezoreria de la Washington pentru încălcarea în 2014, în mandatul de CEO al fostului secretar de stat american Rex Tillerson, a sancțiunilor dictate de SUA împotriva Rusiei după anexarea de către Kremlin a peninsulei Crimeea de la Ucraina, prin colaborarea cu o companie rusă al cărei șef este vizat direct și explicit de sancțiunile americane, ca oficial al statului rus care a contribuit la criza ucraineană.
Deși stocurile americane de petrol au crescut în cel mai rapid ritm săptămânal, iar Arabia Saudită și Rusia și-au majorat producțiile, cotațiile din piețele internaționale au depășit maxime ale ultimilor 4 ani. Părăsirea Tratatului de prietenie cu Iranul de către SUA a alimentat creșterile, iar președintele rus Vladimir Putin pune pe seama americanilor explozia prețului.
Un val de vânzări început luni și precipitat astăzi a dus cotația internațională a țițeiului de tip Brent sub reperul de 72,00 dolari/baril, pentru prima dată de la începutul lunii mai. O declarație a șefului Trezoreriei SUA privind posibilitatea intrării în piață a unei părți a petrolului iranian și declarațiile președintele Rusiei Vladimir Putin după întâlnirea de la Helsinki cu Donald Trump privind o încercare de reglementare a pieței petrolului au favorizat declinul.
Ironia este că Transgaz implementează proiectul de gazoduct internațional BRUA și altele menite să reducă dependența Europei de importurile de gaze din Rusia inclusiv cu bani încasați de la Gazprom pentru tranzitul unei părți a acelorași importuri. Anul trecut, compania a încasat din operațiuni de transport internațional de gaze 333,29 milioane lei, adică peste 19% din totalul veniturile sale din exploatare.
SUA, dar și destule state europene, în special din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Polonia, văd proiectul gazoductului Nord Stream 2 al Gazprom nu ca pe unul comercial, ci ca pe o investiție politică a Rusiei lui Vladimir Putin. Una menită nu doar să sporească dependența Europei față de gazele rusești, ci mai ales să submineze veniturile bugetare ale regimului pro-euroatlantic al Ucrainei, cu care Kremlinul se află în conflict de la anexarea peninsulei Crimea în 2014.
Rusia și-a lichidat în aprilie jumătate din deținerile sale de titluri de stat americane. Vânzările în valoare de peste 47 miliarde dolari au pus presiune pe piață și au contribuit la ridicarea randamentelor chiar și peste reperul de 3% pentru notele cu maturitate de 10 ani.
Președintele rus Vladimir Putin a calificat atacul asupra Siriei lansat de SUA, Marea Britanie și Franța drept „o agresiune” și a cerut o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU în timp ce liderul suprem al Iranului. Ayatollah Ali Khamenei, i-a numit criminali pe conducătorii celor trei țări, scrie The Guardian, preluat de News.ro.
Președintele Donald Trump a anunțat, vineri seara, că a ordonat forțelor armate americane să efectueze atacuri „țintite” asupra Siriei, transmite Digi 24. Atacul era în desfășurare chiar în momentul în care șeful Casei Albe făcea anunțul. Armata americană a fost asistată în această operațiune de forțele franceze și britanice.
Megdet Rahimkulov și fiii săi dețineau cumulat, la finalul anului trecut, 8,48% din capitalul OTP și 8,57% din drepturile de vot, familia fiind al doilea cel mai mare acționar, după MOL. Rahimkulov a început să cumpere acțiuni la OTP în 2006 și a ajuns, în 2008, să dețină peste 10% din bancă, moment în care autoritățile din Budapesta au intervenit. Bloomberg, luna trecută: miliardarii ruși de pe lista Trezoreriei au început să resimtă presiuni, un rus este îngrijorat că o tranzacție cu parteneri străini poate cădea. BNR a confirmat informația Profit.ro că se opune ca grupul ungar să cumpere Banca Românească, invocând un secret profesional.
Firma americană de lobby McLarty Inbound LLC face parte din grupul de consultanță strategică McLarty Associates, fondat, controlat și condus de Mack McLarty, fost șef de cabinet al președintelui american Bill Clinton, care a mai deținut funcții de consilier și pe lângă președinții Jimmy Carter și George W. Bush.
Fondurile sunt prevăzute într-un proiect de lege al Congresului Statelor Unite ce are ca subiect principal impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei pentru presupusa implicare în alegerile prezidențiale din SUA de la sfârșitul anului trecut și pentru anexarea Crimeei din 2014, proiect față de care Germania, liderul informal al UE, a protestat vehement, susținând că încearcă să favorizeze companiile petroliere americane care vor să exporte gaze naturale lichefiate în Europa.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că noile sancțiuni luate în calcul de Statele Unite ar submina relațiile dintre Moscova și Washington, dar este prea devreme pentru a discuta despre retorsiune, relatează agenția de presă RIA, citată de Reuters.